Despre EAU

Istoria Dubaiului modern incepe cu aproximatie in 1830. In acele vremuri membrii tribului Bani Yas, condusi de familia Maktum,  au fondat pe peninsula Sindaga din Golful Persic un mic sat de pescari. Pe la sfarsitul anilor 1870, Dubaiul isi castigase deja reputatia de cel mai mare centru comercial al peninsulei Arabe.

Astazi Dubaiul, unul dintre cele mai cosmopolite orase, este considerat un adevarat fenomen. Este cel mai vizitat emirat si principala zona turistica din Orientul Mijlociu. Turistii sunt atrasi de soare, plajele cu nisipuri aurii si intrarea lina in mare, cerul mereu senin, multitudinea de facilitati pentru copii si adulti si varietatea de produse din magazine.

Cel mai inalt turn si cel mai luxos hotel din lume, spectacole grandioase de fantani arteziene, insule artificiale, doua aqua-park-uri ultra moderne, partii de schi, cel mai mare centru comercial din Orientul Mijlociu, cluburi, restaurante cu bucatarii din intreaga lume, SPA-uri superbe, parcuri si rezervatii, golf- si yacht-cluburi, targuri comerciale anuale, concursuri internationale – toate acestea reprezinta doar o parte din magnificul Dubai.

Din Dubai se poate ajunge foarte usor pana in Emiratul vecin, Sharjah, un fel de „cartier rezidential” unde turistii pot gasi locuri potrivite pentru o vacanta linistita si deloc scumpa. La aproximativ doua ore distanta se afla Emiratul Fujairah care are iesire la Oceanul Indian – principala atractie de altfel a Emiratului – pe tarmul caruia sunt amplasate 4 resort-uri superbe de 5 stele:  JAL Fujairah, Fujairah Rotana, Le Meridien Al Aqah Beach Resort si Miramar Beach Resort.

Fiecare dintre cele 7 emirate are caracteristici unice. Unele dintre ele sunt paradisuri pentru iubitorii de shopping – aici regasindu-se mai toate brand-urile cunoscute de imbracaminte, accesorii, bijuterii, electronice si masini. Gurmanzii vor fi in mod special multumiti de varietatea de bucatarii si restaurante de lux.
Hotelurile din Emirate sunt variate si se pot gasi alternative pentru orice tip de turist si orice categorie de pret. Alaturi de lanturi hoteliere internationale cunoscute - Kempinski, Moevenpick, Hilton, Sheraton, Le Meridien, One&Only, Accor – se gasesc si lanturi locale de hoteluri confortabile cu servicii de buna calitate - Jumeirah International, The Address Hotels & Resorts si Rotana.
In EAU exista distractie pentru oricine, dar cei mai fericiti vor fi copiii pentru ca ei au la dispozitie cele mai frumoase aquapark-uri - Wild Wadi si Aquaventure in Dubai, Dreamland in Umm Al Quwain, Ice Land in Ras Al Khaimah; acvariile oceanice din Sharjah si Dubai; gradinile zoologice din Al-Ain si Sharjah si delfinariul unde pot face delfino-terapie. In plus, copiii pot incerca partia de ski Ski Dubai, patinoarele, Ferrari World si orasul pentru copii Kidzania, Sega World si centrul de jocuri electronice Star Gate sau centrele de distractie pentru copii Magic Planet.